Unde ești Tu, cel întreg și autentic?

nu ne intalnim intamplator freud

Se află Sinele nostru real în vreo destinație secretă și treaba noastră e să bâjbâim prin lume, poate-poate găsim acolo cine suntem de fapt, intacți si perfecți?


Eu cred că sinele nostru real este înăuntrul tuturor, iar oamenii pe care-i intâlnim ne arată bucățele și indicii despre cine suntem de fapt.


Așadar, nu ne putem cunoaște in singurătatea vârfului de munte, ci exact aici, în mulțimea de oglinzi care ne înconjoară.


Unele oglinzi sunt murdare, altele încețoșate, pline de cioburi lipsa, iar altele strălucesc de parcă Soarele însuși le luminează.


Oricât de mult respingem, ne oripilăm, șocăm, strâmbăm la oglinzile urâte și diforme, ele ne reflectă interiorul. Acel interior cu labirintul de uși închise, deschise și unele pe care le-am ferecat atât de bine, încât nici noi nu mai știm că există.


Sigur, ar fi muuuuuult mai ușor să spunem că noi suntem buni, frumoși, corecți, înțelepți și că suntem exemplare de conduită morală, cutreierând viața cu ochii închiși la urâtul din jur. Dar realitatea e aia mai nasoală și nu pleacă dacă ne facem că plouă- dimpotrivă!


Tot ceea ce rezistă, persistă! Adică:

Exact acele lucruri de care ne e cel mai frică să admitem despre noi, acolo se află un adevăr. Frumos sau urât- mai puțin important, important este că Adevărul ne eliberează.


Nu va mai trebui să porți măști (măcar față de tine însuți) în fiecare zi pentru a cutreiera lumea într-o piele falsă, care nu te reprezintă, dar la a cărui făurire ai muncit o viață întreagă. Nu va mai trebui să te lupți cu cei din jurul tău care au un adevăr și valori diferite ale tale, pentru că… îi vei accepta!


Pentru că ii vei iubi la fel ca pe tine însuți. Pentru că nu putem iubi altfel, ci exact așa cum ne iubim pe noi înșine.


Așadar, Sinele nostru autentic și întreg se află în oamenii care ne taie calea și ne stârnesc emoții puternice- modul sufletului tău de a trage un semnal de alarmă: Fii atent, uite-mă! Aici sunt, primește-mă!


Unii oameni apar și ne îndrăgostim la propriu de cine sunt ei în totalitate! Unii apar și îi admirăm din cale afară. Alții apar și nu putem înțelege cum pot fi atât de urâți, răutăcioși, mincinoși, furioși și încăpățânați: ”Doamne, eu nu aș putea fi așa!” ne spunem, fie că e un om pe care îl admirăm, fie că e un om pe care îl disprețuim.


Adevărul e că ești! Dar nu-ți dai voie să te manifești!


Nu-ți dai voie să fii furios ca acea persoană furioasă și respingătoare pentru că cândva, prin copilărie, un adult te-a făcut să înțelegi că emoții ca Furia sunt de neacceptat. Nu-ți dai voie să strălucești ca acea persoană pe care o pui pe un piedestal pentru că undeva, în copilărie, cineva te-a învățat să crezi ca tu nu ești capabil de lucruri atât de frumoase, nobile, inspiraționale, înălțătoare. Așa că, din când în când, Universul ne trimite astfel de oglinzi care ne reflectă frumosul netrăit din noi, dar noi ne spunem inconștient:

Ce frumos că tu poți fi ceea ce eu nu am putut și nu voi putea niciodată!


Și uite așa, ne uităm în sus sau în jos la acea persoană și la capitolul Lecții am rămas restanți. Ne gândim că faptul că întâlnim oameni sunt pure întâmplări și cam atât, nu-i căutăm locul pe care-l ocupa în vreo cameră a înăuntrului nostru.

Când Întunericul ne vine în ajutor și ne scoate în cale oameni care de-a dreptul sunt respingători, urâcioși, răutăcioși, tot ceea ce ni se pare mai rău posibil…Vai! Doamne, să fugim mâncând pământul de așa ceva! 

Ei bine, oricât am fugi de acești oameni care ne calcă pe coadă, fugim de fapt de noi și din pielea asta chiar că nu mai avem unde! Întunericul e ”rău” doar când e neînțeles și neacceptat.

”Defectele” și partea noastră întunecată ne înalță așa cum lumina nu va putea niciodată singură! 

Oamenii care ne reflectă întunericul netrăit (și odată acceptat, complet transformator!) sunt inevitabili: adică, oricâte țări și continente am schimba, și cât de kilometrică ar fi lista de block de pe Facebook, Întunericul va găsi mereu oameni care să ne țină loc de oglindă. Pentru că sufletul nostru vrea să se cunoască și întregească cu orice preț, nu este lucru mai arzător pentru El decât a se trăi pe SINE.


Așadar, data viitoare când eșuezi în a te vedea pe tine în haosul perfect care sunt ceilalți oameni… amintește-ți că eșuezi, de fapt, să-l înțelegi pe Dumnezeu care-ți oferă o rampă de dezvoltare, transformare și evoluție.

Pentru că totul e despre EL, despre IUBIRE: Cât de mult poți să te accepți, cât de întreg îți dai voie să fii? Cât de mult îi accepți pe ceilalți? De câtă iubire ești capabil? Și indiferent de răspuns, mereu vei primi șansa să-ți deschizi inima mai mult, să iubești mai mult, să integrezi IUBIREA mai mult!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create your website with WordPress.com
Get started
%d bloggers like this: