Cele 5 libertăți ale iubirii de sine

Citeam zilele trecute câte ceva despre Virginia Satir, autor și psihoterapeut, iar ceva mi-a atras în mod deosebit atenția. Ea vorbește despre 5 libertăți care pot fi atinse doar de persoanele care lucrează cu ele însele, fac terapie, consiliere sau dezvoltare personală. Mi-a oferit multe răspunsuri atât despre mine cât și despre interacțiunile defectuoase pe care le avem uneori cu alți oameni.

Iată-le:

Cele 5 libertăți:

1. Să auzi și să vezi ceea ce este aici, nu ceea ce a fost, va fi sau ar trebui să fie.

Știi acel moment când vorbești cu cineva și pare că cealaltă persoană înțelege un lucru complet diferit de ceea ce vrei tu să transmiți? Se întâmplă deseori când oamenii vorbesc despre lucruri care pentru noi au un impact puternic emoțional sau răscolesc amintiri peste care nu am trecut peste.

Așadar, prima libertate este despre importanța de a fi  prezent și de a percepe cu ”ochi noi” ceea ce are loc în acest moment, în loc să navigăm în trecut sau să fantazăm la viitor, să proiectăm sau să ne lăsăm imaginația să zburde. Felul în care ne direcționăm atenția în interacțiunile de zi cu zi este responsabilitatea noastră.

Cum atingem această libertate? Începând să creăm o conexiune profundă cu noi înșine, eliberându-ne de vina și rușinea trecutului, și lăsând viitorul să se desfășoare sub o atitudine de ”ce-o fi o fi”, renunțând la anxietatea pe care o creează necunoscutul zilei de mâine.

2. Să gândești ce gândești, nu să gândești ceea ce ar trebui să gândești.

Ne petrecem o cantitate enormă de timp terorizați de gândurile noastre, întrebându-ne dacă sunt bune sau nu, dacă felul în care gândim va fi validat de ceilalți. Prin urmare, exprimăm foarte puțin din ceea ce gândim de fapt, din teama că gândim ”greșit”. Astfel, ne creăm măști și relații de suprafață, bazate pe o formă de trădare.

Ne trădăm pe noi înșine, ascunzând cine suntem în mod autentic, și îi trădăm pe oamenii din viața noastră pentru că nu le dăm voie să descopere cine suntem cu adevărat.

Este în regulă să ne asumăm propria percepție despre lume, atât timp cât o facem în mod responsabil și respectuos. Sinceritatea și autenticitatea sunt brățări de aur doar dacă sunt însoțite de empatie și înțelegere față de persoana cu care interacționăm! Așadar, fii sincer cu căldură 🙂 Față de tine și față de restul.

3. Să simți ce simți, nu să simți ceea ce ar trebui să simți.

Asta cred că e libertatea cea mai grea întrucât am crescut învățând că anumite emoții sunt acceptate, pe când altele nu sunt ”frumoase”, deci de neacceptat. Ne-am creat un obicei din a reprima sentimentele urâte. Și am făcut-o atât de bine, încât ca adulți nu prea știm să ne identificăm emoțiile. Odată ce acceptăm că toate emoțiile noastre sunt valide și importante, putem să descoperim limbajul nostru emoțional. De exemplu, de multe ori tristețea se ascunde în spatele furiei, sau furia se ascunde în spatele fricii. Când ne lăsăm să simțim ceea ce simțim, putem înțelege și mesajul pe care emoțiile noastre încearcă să ni-l transmită.

E bine să fii și trist, și furios, și invidios, și dezamăgit. Fericirea e cam overrated pentru că toate emoțiile sunt importante, iar o persoană fericită 24/24 nu există… ceea ce e grozav! Ar fi cam creepy să întâlnești un om care e tot un norișor roz de fericire, neatins de ce se întâmplă în jurul lui. N-ar fi deloc… uman.

4. Să dorești ce îți dorești, nu ceea ce ar trebui să îți dorești.

Să îți dai voie să ceri ceea ce vrei în loc de a aștepta permisiune. Dacă viața ar fi doar despre a aștepta ca oportunitățile să ne bată la ușă, ar fi o luuungă și plictisitoare așteptare. De obicei, oamenii cu stimă de sine scăzută așteaptă permisiune pentru a acționa.

Dar nu e niciodată prea târziu pentru a ne trezi și a ne cere drepturile, de a ne face auzite nevoile și dorințele. Pentru că doar atunci când suntem sinceri cu ceea ce ne dorim cu adevărat de la viață, putem începe să ne aventurăm în Călătorie. Călătoria spre tine, spre visurile tale, spre aventură, spre orice înseamnă pentru tine o viață trăită din toată inima.

5. Să îți asumi riscuri în numele tău, nu să alegi doar ceea ce este ”sigur”.

Zona noastră de confort e călduță, familiară, cu plase de siguranță care vor fi mereu acolo să ne prindă. Problema cu plasele, de orice fel ar fi ele, este că ne limitează.

Cu cât ne asumăm mai multe riscuri, cu atât zona de disconfort devine mai confortabilă. Ceea ce e bine! Nu trebuie să fim într-o stare permanentă de disconfort, ci să ne lărgim zona în care ne simțim confortabil și în siguranță.

Consider că aceste libertăți sunt ca o hartă a iubirii de sine. Tu ce crezi? Ești atât de liber precum credeai? Cât din alegerile tale sunt, de fapt, rezultatul condiționărilor din trecut? Cât de prezent și atent ești în viața de zi cu zi?

Cred că primul pas spre o libertate mai amplă e să devenim un gardian aspru și zgârcit al atenției noastre: unde fuge? În ce direcție? E o alegere făcută de mine conștient sau m-am lăsat iar pe pilot automat?

Food for thought.

Resurse: Virginia Satir- Arta de a făuri oameni

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create your website with WordPress.com
Get started
%d bloggers like this: